Cugetari…

Puneti-ma la zid si trageti.Rand pe rand ca niste soldati devotati care asculta ordinele.Incarcati armele si trageti pana la ultimul glont.Nu lasati simpla mea privire neajutorata si nici spaima din ochii mei sa va opreasca. M-am hotarat sa trec la cele mai grele marturii, la frica cea mai mare a unui om, la singurele cuvinte pe care le auziti rar sau poate niciodata. Totul incepe cam asa:

Am mintit de fiecare data cand am avut ocazia. De fiecare data cand am stiut ca pot sa ma scot din noroiul in care tot eu m-am bagat. Am mintit stiind ca voi fi crezuta, sperand ca voi creste in ochii cuiva si acceptand sa cred ceea ce eu insami inventam. Am mintit pentru binele meu, pentru binele altora si uneori inevitabil. Recunosc am semnat contractul cu aceasta rea si omeneasca patroana a lumii .

M-am prefacut ,am barfit ,am inselat ,am poftit ,am fumat ,am injurat ,am invidiat ,am ignorat si nu mi-am cerut iertare cand era momentul potrivit. M-am nascut cu 12 degete, am dat oamenilor sperante si le-am spulberat. Am fost impulsiva ,imprastiata in suflet si in viata de zi cu zi. Nu am facut compromisuri pentru cei care meritau si am ranit. Am fost schimbatoare, am uitat de promisiuni si am nutrit sentimente de repulsie.

Mi-ar fi extrem de simplu sa scot la suprafata lucrurile pentru care ma simt mandra, sa colorez un cer senin si un soare perfect …o poveste in care eroina ,adica eu, sa prezinte calitatile impreionate si partile in care a facut numai bine tuturor. Le-as scrie cu cea mai mare usurinta fara sa ma opresc o clipa din scris tocmai pentru ca a te ridica in slavi nu e greu iar cuvintele frumoase sunt ca un rau nesecat.

Totusi, eroina acestor randuri nu se vrea ambalata in nici o hartie colorata, nu se asteapta sa fie asezata pe un piedestral si nici sa-si adapteze povestea dupa vreo pilda din Cartea Sfanta. Pentru ce sa pun caramizi albe intr-o lume construita din caramizi gri. Ploua si pe strada mea, se indoaie copacii si vantul smulge crengile din copaci. Si la mine in camera se plange, se regreta. Si eu fac gesturi necugetate si spun lucruri negandite. Si eu ma impiedic pe strada, ma fac de rusine uneori ma trezesc cu cate un cos (oroarea femeilor ) si stau toata ziua sa-l urmaresc ca dispare. Prin amintirile mele mai sunt si greseli ce nu pot fi indreptate si oameni pe care nu-i mai salut.

Am toate defectele de care se bucura orice om si greselile pe care constienta mi le asum. Ma fac vinovata pentru ca alti mi-au intors spatele tocmai pentru ca si eu candva am facut aceeasi miscare. Ma fac vinovata pentru toate inventiile acestei minti creative din acelasi motiv pentru care alti si le-au demonstrat-o pe ale lor. Nu fug de recunoastere, dar am fugit adesea de responsabilitate.

Nu vreau raul nimanui caci asa am fost crescuta .Din nefericire imi vreau binele si atunci inevitabil binele meu poate insemna raul unora. Nu am blog pentru a-mi arata succesul, bunatatea,pasiunile,amintirile sau sa demonstrez ceva cuiva…Nu va dau pietre ca sa aruncati in mine.Va dau,dragii mei, motive sa ma lasati sa fiu ca voi…O UMBRA PE UN ZID IN CARE SE TINTESTE SI SE TRAGE….toti suntem impuscati, diferenta este ca unii suporta mai multe gloante, altii cad la primul…